Acasă Noutăți Galerie (Foto) Galerie (Video)
image

Noutați

» Noutați
REGULAMENT CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA CONCURSULUI DE PROZĂ ȘI POEZIE "SUPERCONSUMATORUL".
I. Dispoziții generale.
1. Concursul republican de proză și poezie ,,Superconsumatorul” se organizează de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP)
2. Concursul ,,Superconsumatorul” se organizează în scopul susținerii, stimulării și promovării calității de consumator în rândurile elevilor.
3. Organizarea, desfășurarea și generalizarea concursului sunt efectuate de către Comitetul organizatoric al Concursului, a cărui activitate se reglementează prin prezentul regulament.
4. Cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea Concursului vor fi acoperite de către APCSP.
5. Premiile prevăzute de prezentul Regulament vor fi acordate atât de către APCSP, cât și de către partenerii Concursului, în scopul mențiunii și stimulării autorilor celor mai bune lucrări prezentate.
6. Câștigătorii vor fi nominalizați cu diplome și premii.

II. Organizarea și funcționarea Comitetului Organizatoric

7. Comitetul organizatoric este constituit din specialiști din cadrul APCSP, precum și din reprezentanți din partea partenerilor, care vor fi identificați pe parcurs.
8. Comitetul organizatoric exercită următoarele funcții:
      a) recepționează și examinează lucrările prezentate de participanți, în baza      criteriilor stabilite în prezentul regulament;
b) desemnează câștigătorii Concursului.
9. Ședințele Comitetului Organizatoric sunt prezidate de către Președinte, iar în absența lui de către vicepreședintele acestuia.
10. Lucrările de secretariat ale Comitetului organizatoric sunt asigurate de către APCSP (Direcția Relații cu Consumatorii și Mediul de Afaceri).
11. Președintele și membrii Comitetului organizatoric își exercită funcțiile stabilite de prezentul Regulament fără a fi remunerați.

III. Condițiile de participare la concurs

12. La concurs pot participa elevii claselor V-XII din toate instituțiile de învățământ (școli, licee) acreditate conform legislației în R.M. care au preocupări literare şi care doresc să-şi prezinte creaţiile într-o competiţie şcolară.
13. Doritorii de a participa la concurs expediază lucrările la adresa: mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78.
14. Fiecare participant se va înscrie la concurs la cel puțin una din cele două mențiuni (sau la ambele dacă dorește):
        a) proză scurtă;
        b) poezie.
Proza scurtă va cuprinde maxim 2 pagini A4. Lucrările vor fi tehnoredactate în format 4, cu caracter Times New Roman 14 la un rând în limba română sau în limba rusă. La finalul lucrării se vor preciza: autorul, vârsta școlară, clasa, adresa, nr. de telefon, și cadrul didactic coordonator.
15. Termenul limită de înaintare a lucrărilor se stabilește în anunțul privind organizarea Concursului.
16. Lucrările recepționate cu o întârziere mai mare de 2 zile calendaristice peste termenul limită nu vor fi admise la Concurs.
17. Expedierea lucrărilor la concurs presupune acceptarea condițiilor prezentului Regulament.
18. Operator de date cu caracter personal înregistrat cu nr. 0000084-004 Documentul conţine date cu caracter personal necesar a fi prelucrate de destinatarii şi terţii care au luat cunoştinţă de ele în conformitate cu prevederile art. 29 şi 30 ale
Legii privind protecţia datelor cu caracter personal. Orice dezvăluire neautorizată și ilegală a acestora va condiționa în continuare răspundere juridică.
19. Fiecare lucrare recepționată va fi considerată și ca un acord al participantului de prelucrare a datelor cu caracter personal (pct.18).
IV. Criteriile de evaluare a lucrărilor. Desemnarea și premierea câștigătorilor
20. Comitetul Organizatoric evaluează lucrările prezentate de către candidați prin atribuirea punctajului de la 1 la 20, apreciind conform următoarelor criterii:
       a. Încadrarea-n tema propusă;
       b. Respectarea formulării propozițiilor dezvoltate;
       c. Respectarea regulilor de scriere ortografică și a semnelor de punctuație.
       d. Abordarea originală a textului.
21. Comitetul Organizatoric examinează lucrările prezentate conform criteriilor stabilite și desemnează câștigătorii Concursului. Rezultatele Concursului se vor înscrie într-un proces-verbal, semnat de către membrii Comitetului Organizatoric.
22. Se consideră câștigător al Concursului, lucrarea care a acumulat cel mai mare punctaj. În total vor fi desemnați șase câștigători.
23. Premierea câștigătorilor Concursului va avea loc la 18 decembrie 2020 în cadrul evenimentului “Ziua ușilor deschise”. Prezența câștigătorilor în ziua premierei nu este obligatorie, iar în cazul lipsei acestora la eveniment nu vor pierde premiile obținute.

Alte noutăți

PRIMIREA DOCUMENTELOR CONTINUĂ

  • 26-iul-2020, 22:28

COMISIA DE ADMITERE

  • 03-iul-2020, 14:37

Zi de sărbătoare

  • 05-dec-2018, 18:10

Important!

  • 05-dec-2018, 18:09

Lasă un comentariu
Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив